Studiul este realizat de o echipă formată din oameni de ştiinţă din mai multe ţări, inclusiv din Australia, Japonia şi Thailanda, care a analizat date compilate în perioada decembrie 2019 - aprilie 2020.
Potrivit cercetării, aproximativ 800 de persoane au murit după ce au consumat substanţe alcoolice foarte concentrate în încercarea de a-şi dezinfecta corpurile, în timp ce 5.900 de persoane au fost spitalizate după ce au consumat metanol, 60 dintre acestea pierzându-şi ulterior vederea.
Vă reamintim că președintele american Donald Trump a stârnit un val de controverse la mijlocul lunii aprilie, după ce a sugerat să se cerceteze dacă dezinfectantul injectat în corp ar putea opri infecția cu noul coronavirus și le-a recomandat americanilor să ,,stea la soare.
Informaţiile eronate care au circulat printre utilizatorii indieni ai reţelelor sociale i-au determinat pe mulţi să consume urină de vacă sau bălegar pentru a se proteja de infecţie, în timp ce în Arabia Saudită consumul de urină de cămilă a fost promovat drept leac împotriva virusului.
Studiul, care a analizat date prelevate din 87 de ţări, în 25 de limbi, a constatat, de asemenea, că unele persoane din Asia şi angajaţi din sistemul sanitar au fost în repetate rânduri stigmatizaţi şi s-au confruntat cu abuzuri verbale şi fizice.
Oamenii de ştiinţă au cerut guvernelor şi organizaţiilor internaţionale să monitorizeze mai bine dezinformarea în mediul online şi să coopereze cu companiile de social media pentru a difuza informaţii corecte, mai arată sursa citată.