Decizia a fost luată de conducerea UMF Iași, fiind semnată de rectorul D. Vasile Scripcariu.
Potrivit deciziei, dacă nu s-au vaccinat sau nu au trecut prin boală în ultimele 90 de zile, studenții și profesorii pot prezenta un test PCR sau antigen pentru a participa la examenele din vara lui 2021.
Măsura a fost luată în ciuda petiției inițiate de mai mulți studenți, care au reclamat măsuri discriminatorii și abuzive.
Documentul menționează că ”pentru a putea participa la sesiunea de examene din perioada 29.05.2021-19.05.2021, sesiunea ordinară nr. 2, studenții și cadrele didactice vor prezenta, înainte de fiecare examen, unul dintre următoarele documente:
- Certificatul de vaccinare anti-COVID, inclusiv cu prima doză;
- Test RT-PCR negativ, nu mai vechi de 72 de ore;
- Rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid nu mai vechi de 24 de ore;
- Adeverință din care să rezulte că se află în perioada cuprinsă între a 15-a și a 90-a zi, ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2.
Cadrele didactice examinatoare vor permite participarea la examene doar studenților care prezintă unul dintre documentele enumerate mai sus”, menționează sursa citată, potrivit edupedu.ro