"În Monitorul Oficial al României nr. 614, din data de 05.07.2023, a fost publicată Legea învăţământului superior nr. 199, care asigură cadrul legal de exercitare a acestui serviciu public şi reglementează structura, organizarea şi funcţionarea învăţământului superior din România, statutul personalului din învăţământul superior, precum şi cadrul legal de asigurare a calităţii. Prin adoptarea acestei legi sunt confirmate beneficiile acordate studenţilor înmatriculaţi la forma de învăţământ cu frecvenţă în instituţiile de învăţământ superior acreditate, pentru transportul feroviar, prin legislaţia anterioară, dar apar şi o serie de noi drepturi", spune ARF.
Potrivit autorităţii, înainte de adoptarea Legii nr. 199/2023, când studenţii beneficiau de 50% reducere, ARF a plătit către operatorii de transport feroviar de călători 74,5 milioane lei pentru 3,6 milioane călătorii efectuate în 2021, 56 milioane lei, pentru 3 milioane de călătorii efectuate în 2022 şi 31,5 milioane lei, pentru 1,5 milioane de călătorii efectuate în prima jumătate a anului 2023.
Noile drepturi acordate prin Legea 199/2023 sunt: creşterea nivelului tarifului redus de la 50% la 90% pe mijloacele de transport local în comun, transportul intern auto, cu metroul, precum şi pentru transportul intern feroviar la toate categoriile de trenuri, clasa a II-a şi naval, pe tot parcursul anului calendaristic; mărirea vârstei studenţilor beneficiari de tarif redus cu 90%, de la 26 de ani la 30 de ani.
Legea instituie de asemenea dreptul de a călători cu tarif redus cu 50% pe teritoriul României pentru transportul feroviar la toate categoriile de trenuri, clasa a II-a, pe tot parcursul anului calendaristic, până la împlinirea vârstei de 30 de ani, a studenţilor cetăţeni români înmatriculaţi la instituţii de învăţământ în străinătate la forma de învăţământ cu frecvenţă, în baza unui carnet/card studenţesc valabil pentru acel an universitar, dar şi includerea în cadrul categoriei studenţilor care se bucură de gratuitate pe cei care au numai unul din părinţi decedaţi, precum şi studenţii proveniţi din centre de plasament sau care au fost în plasament la familia extinsă, substitutivă sau la asistent maternal, potrivit prevederilor art. 64 alin. (1) din Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
"Finanţarea cheltuielilor pentru transportul cu metroul şi feroviar, la toate categoriile de trenuri, clasa a II-a, se asigură din bugetul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, iar normele metodologice privind transportul cu metroul şi trenul vor fi adoptate prin hotărâre a Guvernului", spune Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF), într-o postare pe Facebook.
În baza prevederilor OUG 62/2016, ARF, care se află în subordinea Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, este instituţia responsabilă cu asigurarea alocării, în limita fondurilor bugetare aprobate din bugetul de stat, a sumelor necesare pentru acordarea facilităţilor prevăzute pentru anumite categorii sociale destinate transportului public feroviar de călători, potrivit legislaţiei în vigoare (inclusiv pentru facilităţile acordate studenţilor şi elevilor).