În luarea acestei decizii s-au avut în vedere rezultatele consultării cu studenţii cu privire la reluarea cursurilor şi seminarelor în format fizic, la sediul universităţii, situaţia cazării celor care nu au domiciliul în Bucureşti, dar şi obiectivul asumat de a reveni în sălile de clasă într-o manieră graduală şi predictibilă.
De asemenea, sesiunea de examene se va desfășura în format fizic la sediul universității, transmite Agerpres.
„Sesiunea de examene şi examenele de finalizare a studiilor se vor desfăşura în format fizic, la sediul universităţii. După această dată, utilizarea exclusivă a instrumentelor online pentru activităţile didactice obligatorii din planul de învăţământ se poate realiza numai punctual, la propunerea facultăţilor şi cu aprobarea Consiliului de Administraţie al SNSPA. Cu toate acestea, instrumentele online de învăţare vor fi utilizate în continuare ca modalităţi complementare de predare/ învăţare/ evaluare, pentru toate formele de învăţământ din SNSPA, aşa cum s-a întâmplat şi înainte de 10 martie 2020”, se arată în comunicatul citat.
Universitatea anunță că va veni în sprijinul studenţilor care au solicitat un loc de cazare în luna septembrie 2021, în vederea identificării unor soluţii pentru aceştia, în funcţie de nevoi, pentru perioada care a rămas până la finalul anului universitar în curs.
Începând din 21 martie, structurile academice ale SNSPA vor organiza activităţi extracurriculare facultative, cu prezenţă fizică în sediul universităţii (cursuri de sinteză, şedinţe de lucru, conferinţe, activităţi de cercetare, întâlniri de coordonare/ tutoriat în special cu studenţii din ultimul an, activităţi specifice Şcolii Doctorale SNSPA, activităţi culturale şi sportive etc.), în baza unei proceduri stabilite la nivelul Consiliului de Administraţie.
Senatul SNSPA a decis ca pe parcursul actualului an universitar să menţină recomandările privind măsurile de protecție împotriva Covid-19.