Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR), Uniunea Naţională a Studenţilor din România (UNSR) şi Uniunea Studenţilor din România (USR) au solicitat ca modificarea legislativă să fie făcută înainte ca Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice "să dea startul" unei noi etape de alegeri în universităţi.
"Având în vedere că următoarea etapă de alegeri pentru rectorii universităţilor din România se apropie, pentru a grăbi procesul legislativ, solicităm Comisiei pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport din Senatul României să modifice Legea Educaţiei Naţionale nr. 1/2011 printr-un amendament la Ordonanţa de Urgenţă nr. 94/2014 (proiectul de lege nr. L109/2015 din Senatul României)", susţin cele trei organizaţii studenţeşti într-o scrisoare trimisă azi parlamentarilor.
Pe data de 8 aprilie, studenţii din mai multe centre univeristare au intra în în grevă japoneză, ca avertisment pentru ca Parlamentul României și Ministerul Educației și Cercetării Științifice să facă demersurile necesare pentru schimbarea Legii Educației și creșterea participării studenților la alegerile de rectori.
Studenții din mai multe centre universitare au purtat banderole albe, inscripționate cu „25%”, pentru a atrage atenția că vocea lor trebuie să conteze atunci când sunt aleși cei care conduc și dau direcțiile în universități.