Stroe avertizează că extremiştii reprezentanţi de AUR, George Simion şi Diana Şoşoacă sunt pericol real la adresa democraţiei şi stabilităţii şi salută atitudinea protestatarilor, care nu au vrut să se asocieze cu gesturi violente şi au respins din start o confruntare cu jandarmii.
”Aseară la protestele de lângă Bucureşti au apărut şi figuranţii obişnuiţi de la orice scandal, cu aceeaşi recuzită de ţipete şi violenţă - Simion şi Şoşoacă. Diferenţa este că oamenii văd tot mai mult cine sunt aceşti agenţi de propagandă şi că nu e bine să te asociezi cu ei, dacă nu vrei să ajungi să joci, fără voia ta, într-o scenetă pregătită undeva pe la Moscova. De aceea i-au şi huiduit pe cei doi şi i-au trimis acasă. Scopul lui Simion şi Şoşoacă este dezordinea, violenţa, o formă de anarhie din care ei să culeagă voturi. Îndemnul acestor doi scandalagii la violenţă împotriva Jandarmilor, care s-a auzit pe live aseară, nu este doar o declaraţie politică, ci o strategie permanentă de a duce lucrurile la extrem şi de a destabiliza în final România”, a scris Stroe pe Facebook.
El a amintit cazuri în care reprezentanţi ai AUR ”au agresat fizic şi verbal demnitari în Parlament, când au agresat oameni la protestele de lângă Parlament, când au încercat să intre cu droguri şi cu gloanţe în Parlament” şi a invocat ”acuzaţiile la adresa lor referitoare la legăturile cu FSB”.
Am spus de multe ori că extremiştii reprezentanţi de AUR, George Simion şi Diana Şoşoacă sunt un pericol real la adresa democraţiei şi stabilităţii din România. Pericolul lor nu mai trebuie ignorat, pentru a nu ajunge o „normalitate”. Salut de aceea mesajul şi reacţia calmă a protestatarilor care nu au vrut să se asocieze cu gesturi violente, au respins din start o confruntare cu jandarmii şi nu au dat curs ideilor trăznite ale unor politicieni toxici în căutare de senzaţional”, subliniază purtătorul de cuvânt al PNL.
El precizează că dialogul civilizat este singura cale pentru a rezolva orice probleme.
”Trebuie să facem foarte clar diferenţa protestatarii care vor să discute despre drepturile lor legitime şi aceşti politicieni”, conchide Ionuţ Stroe.