Străzile dintr-un întreg cartier al Brăilei sunt distruse, după ce o firmă din Grecia a început reabilitarea reţelei de canalizare, însă nu a terminat lucrările.
Muncitorii au scos asfaltul şi au lăsat canalele descoperite. Reprezentanţii firmei spun că lucrările continuă, însă la faţa locului nu e picior de muncitor.
De o jumătate de an, cei are locuiesc în cartierul bărilean Chercea nu îşi mai pot folosi maşinile din cauza străzilor care arată ca după război.
Proiectul de reabilitare a reţelei de canalizare este finanţat din bani europeni. Firma
grecească a câştigat contractul în urma unei licitaţii internaţionale. Ea ar fi trebuit să realizeze lucrările din fonduri proprii, iar apoi urma să îşi recupereze banii.
"Firma nu are un capital propriu suficient ca să îşi angajeze subcontractori să termine rapid aceste străzi", a susţinut Constantin Cibu, primar.
Termenul de finalizare a lucrărilor era decembrie 2006, însă a fost amânat de câteva ori. Reprezentanţii firmei greceşti în România susţin că lucrările vor continua.