"Tramvaiul 41 va circula pe un sens, însă doar pe porţiunea Podului Grant, dar aceasta nu va mări intervalul de succedare decât cu un minut, faţă de ce era înainte, să circule pe ambele sensuri. Deci, bucureştenii nu vor fi afectaţi. Ba, dimpotrivă. Vom lăsa şi linia 641, 642 şi se va mai crea încă o linie 643, tot navetă, ca să venim în sprijinul cetăţenilor, să poată să îşi aleagă cel mai bun traseu", a precizat el în cadrul unei conferinţe de presă susţinute la sediul PMB, conform Agerpres.
Primarul general, Gabriela Firea, a subliniat că restricţiile de circulaţie sunt necesare, având în vedere multitudinea şi importanţa lucrărilor care trebuie efectuate.