Locuitori au confirmat pentru AFP că o execuţie a avut loc într-un sens giratoriu, la aproximativ şase kilometri est de Tikrit, în jurul orei locale 15.30 (14.30, ora României).
Trei fotografii, publicate pe un forum jihadist şi reţelele de socializare arată execuţia celor 13 bărbaţi, îmbrăcaţi în salopete portocalii.
În prima imagine apar 11 bărbaţi îngenuncheaţi, cu capetele plecate, în timp ce în spatele fiecăruia dintre ei se află un om înarmat, îmbrăcat în negru şi cu faţa ascunsă. În fundal se află un steag negru SI.
În a doua imagine bărbaţii înarmaţi îşi agită armele după execuţie, iar a treia arată un grup de persoane, inclusiv copii, aflate în apropierea a 13 cadavre, care au fost târâte din sensul giratoriu în drum.
Potrivit localnicilor, bărbaţii executaţi erau combatanţi tribali sunniţi care se opun Statului Islamic.