La Braşov, noua alocaţie pentru maidanezi va intra în vigoare după ce va fi aprobată de Consiliul Local, adică în cel mult o săptămână.
"O cheltuială reală pentru ceea ce înseamnă cazare, dar şi cheltuielile care ţin de adăpost, de la salarii la utilităţi, ajunge la 5,05 lei de câine pe zi. E un tarif impus de lege şi îl vom adopta", a spus Adrian Atomei, viceprimar.
Maidanezii din adăposturile din Braşov primesc hrană, dar şi îngrijire medicală.
Braşovenii cred că statul ar trebui să mărească alocaţia copiilor. "Foarte mult, foarte mult şi foarte puţin pentru copii. 150 de lei la câine şi 40 de lei la copil, e diferenţă enormă. Mai bine-ţi iei un câine atunci", a spus un braşovean.
"Pentru asta luptăm, pentru asta votăm, să trăiască câinii mai bine decât copiii şi vrem să avem copii şi stat, ţară frumoasă".
Până acum, conducerea Adăpostului de câini din Braşov cerea bani în fiecare lună de la Primărie, în funcţie de necesităţi. Costurile lunare pentru un câine depăşeau 100 de lei.