Notificarea transmisă de FAA avertizează piloţii care încalcă restricţia că ar putea fi interceptaţi şi arestaţi.
Mai târziu, FAA a revenit cu un nou anunţ în care afirmă că a "închis pentru scurt timp o parte a spaţiului aerian deasupra lacului Michigan pentru a susţine activităţile Departamentului Apărării". "Spaţiul aerian a fost redeschis", a precizat în final aceeaşi autoritate.
Decizia survine după ce trei obiecte zburătoare - dintre care unul a fost descris de SUA drept un balon spion al Chinei, care a răspuns că a fost doar un balon meteo deviat de la traiectorie - au fost doborâte în ultima săptămână deasupra Statelor Unite şi Canadei.
Spaţiul aerian al statului american Montana a fost de asemenea închis temporar, sâmbătă, dar un avion de vânătoare ridicat de la sol pentru a elucida o "anomalie radar" nu a identificat niciun obiect zburător, potrivit AGERPRES.