Guvernul prelungeşte azi starea de alertă. În aceeași ședință se vor decide însă și regulile pe care creștinii ortodocși vor trebui să le respecte de Paște.
Premierul Florin Cîțu a anunțat că Executivul va aproba, în ședința de joi, o hotărâre pentru prelungirea stării de alertă. Tot atunci va fi luată și o decizie cu privire la noaptea de Înviere și dacă va fi schimbată ora 2.00 dimineață pentru Paștele ortodox prevăzută în decizia inițială a CNSU.
"Mâine este decizia, hotărârea de Guvern, pentru prelungirea stării de alertă. În hotărârea precedentă, știți foarte bine, că era până la ora 2.00 dimineață. Vom vedea pentru mâine dacă se schimbă ceva sau nu, în acest moment noi nu am luat o decizie, vom lua o decizie mâine", a spus Florin Citu, întrebat la finalul ședinței Guvernului ce vor face autoritățile cu privire la solicitarea Bisericii Ortodoxe că restricțiile de circulație să fie ridicate în noaptea de Înviere.