"În alte cauze cu obiect similar a fost invocată la Curtea Consituţională excepţia de neconstituţionalitate a textului articolului 87 alineatul 1 litera f din Legea 161/2003, text de lege care vizează exact incompatibilitatea despre care se discută în această cauză, a dosarului Iohannis. Tot de la colegi am înţeles că această excepţie de neconstituţionalitate are termen la CC pe data de 4 noiembrie, iar instanţa supremă în cauze identice, cu obiect identic, înainte de a se cunoaşte că domnul Iohannis, care este parte în acest dosar, reprezenta candidatul formaţiunii politice pentru preşedinţia României, în acele cauze instanţa supremă a suspendat judecata pentru a trimite la CC dosarul să se pronunţe pe acea excepţie de neconstituţionalitate. Este decizia colegilor mei", a spus judecătorul Livia Stanciu.
Preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a adăugat că nu ştie dacă judecătorii care analizează dosarul lui Klaus Iohannis vor aştepta sau nu decizia Curţii Constituţionale.
"În calitate de judecător, şi nu vreau să intru pe judecata colegilor noştri, dacă acest text de lege are incidenţă în cauza respectivă şi în varianta în care Curtea Constituţională admite excepţia de neconstituţionalitate, pronunţarea unei hotărâri înainte de acea dată poate să determine ulterior ca hotărârea aceea să fie revizuită. Atunci, pronunţăm o hotărâre care oricum va fi revizuită ulterior", a explicat preşedintele ICCJ, potrivit mediafax.ro.