iPhone 6 și iPhone 6 Plus vin cu noul procesor A8, construit pe arhitectură de 64 de biți, dar care este cu 13% mai mic decât cel de anul trecut. Procesorul este cu până la 25% mai rapid, iar puterea grafică a fost crescută cu 50%. Cei de la Apple au prezentat și o serie de noi jocuri care se folosesc de această putere, iar nivelul detaliilor și framerate-ul sunt impresionante.
Co-procesorul M8 este prezent și în acest smartphone. Acesta are rolul de a lucra împreună cu aplicațiile pentru fitness pentru a oferi date cât mai precise utilizatorilor. Mai exact, noile iPhone 6 vor putea face diferența automat între alergat și pedalat. Coprocesorul calculează și altitudinea.
Camerele foto frontale au fost schimbate de asemenea. Vorbim despre un senzor care acceptă cu până la 81% mai multă lumină și utilizatorii de iPhone 6 și iPhone 6 Plus își vor putea face selfie-uri în rafală.