Soția pacientului care a fost transferat cu întârziere în Belgia a acuzat atitudinea birocratică, nepăsarea și interesul pentru imagine al unor oficiali.
"Mie îmi pare rău dacă domnul ministru spune că nu există un autor moral. Nu mă interesează ce culoare politică are fiecare ce declară. Eu vă spun doar că nu se întâmplă nimic în România, că a trebuit să ies public ca să-mi strig năduful ca să pot să-l duc acolo. Prea târziu. Regret că nu am ieșit, poate, mai devreme. Dacă pleca vineri, poate se întâmpla să fie bine și nu eram în situația asta astăzi. Pe mine nu mă interesează autorul moral, pe mine mă interesează criminali cu sânge rece care mi-au spus direct în față că au alte priorități", a spus soția pacientului, la un post TV.
"A trebuit să aștept zile în șir, să-l plimb pe soțul meu în toată România, de la un spital la altul, ca să ajungă într-un final într-un spital unde cineva să-și dea interesul pentru el. Doar că a fost prea târziu! Înțelegeți? Mult prea târziu!", a mai spus aceasta.
Întrebată cine i-a spus că are alte priorități, Mihaela Ganea a susținut că discuția și supărarea ei sunt legate de cei de la Departamentul pentru Situații de Urgență, care "s-au comportat așa cum s-au comportat”. Ea a precizat că a deranjat-o tonul conversației cu persoana de la DSU cu care a ținut legătura, o persoană care răspunde la telefon, "un domn doctor” despre care "cei de la DSU știu mai bine cine este”.