„Părerea mea personală – este nevoie să avem în lege cuvântul obligativitate, pentru că, dacă nu avem această sintagmă, nu am rezolva problema. Discuţiile sunt între obligativitatea vaccinării şi obligativitatea informării”, a afirmat Pintea, întrebată de ce întârzie legea vaccinării în Parlament.
Ministrul Sănătăţii a precizat că actul normativ este în comisia de specialitate şi că există discuţii şi puncte de vedere divergente. Sorina Pintea Ministrul Sănătăţii a precizat că în România mor copii pentru că nu sunt vaccinaţi, nu din cauză că nu există o lege a vaccinării.
„Am început anul trecut, împreună cu Organizaţia Mondială a Sănătăţii şi UNICEF, o campanie de vaccinare în comunităţile sărace ale României. (...) Dacă nu facem acest tip de campanii în acele zone nu va conta că avem sau nu legea vaccinării. (...) Din punctul meu de vedere, nevaccinarea face mult rău, sunt campanii antivaccinare susţinute de nişte organizaţii nonguvernamentale, care ar trebui să funcţioneze cu mai multă prudenţă. Venind de la Braşov pe Valea Prahovei o să vedeţi panouri antivaccinare. Nu ar avea ce căuta acolo. Cred că ar trebui cu toţii să facem o campanie anti-antivaccinare”, a mai precizat Sorina Pintea.