"Nu vă imaginați că l-am nominalizat pe Marcel Ciolacu acum ca să fie premier peste 1 ani și jumătate. Cred că sunt lucruri evidente," a afirmat vicepreședintele PSD Sorin Grindeanu, invocând din nou faptul că social-democrații au obținut cele mai multe voturi la alegerile parlamentare de anul trecut.
"Mandatul cu care noi mergem la negocieri: de a avea premier în persoana lui Marcel Ciolacu și de a fi primii. (... ) Nu mă puneți să comentez ce ia în calcul PNL", a mai afirmat acesta.
Întrebat ce se va întâmpla dacă propunerea PSD nu este acceptată de tabăra PNL, Grindeanu a afirmat că o astfel de situație ar urma să se tranșeze pe măsură ce evoluează.
"În acest moment noi avem un mandat de CPN în care să avem prim-ministrul. Dacă în urma negocierilor iese cu totul altceva, noi nu avem mandat, revenim in fața partidului și prezentăm negocierea care ar rezulta după întâlnirile de la Cotroceni."