În iulie 2019, Curtea de Apel Bucureşti l-a condamnat definitiv pe Blejnar la 5 ani de închisoare cu executare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă. Iniţial, fostul șef ANAF fusese condamnat la 6 ani închisoare de Tribunalul Bucureşti în octombrie 2018, însă Curtea de Apel Bucureşti i-a redus pedeapsa la 5 ani închisoare.
Pe de altă parte, Curtea de Apel Bucureşti a menţinut decizia instanţei de fond privind confiscarea sumei de peste 12,5 milioane de lei de la Blejnar şi menţinerea sechestrului pe averea acestuia până la achitarea datoriei. Suma reprezintă, potrivit procurorilor, valoarea spăgii oe care aacesta ar fi primit-o de la o firmă din domeniul IT pentru a câştiga un contract cu ANAF.