Conform Agerpres, ceremonia publică de predare a asistenţei umanitare a avut loc în Piaţa Marii Adunări Naţionale din Chişinău şi a fost transmisă live pe pagina de Facebook a preşedintelui Republicii Moldova, Maia Sandu.
Foto: Facebook Guvernul României
Alături de aceasta la eveniment au mai participat prim-ministrul interimar al Republicii Moldova, Aureliu Ciocoi, ministrul de externe al României, Bogdan Aurescu, secretarul de stat în MAI român Raed Arafat, secretarul de stat din Ministerul Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale din Republica Moldova, Tatiana Zatîc, şi ambasadorii României şi UE, Daniel Ioniţă, respectiv, Peter Michalko. Maia Sandu a mulţumit României pentru ajutor şi a afirmat că se bazează pe sprijinul tuturor ţărilor din UE.