Robert O'Neill este cunoscut ca fiind cel care l-a împuşcat pe Osama bin Laden în timpul raidului de la Abbottabad din 2 mai 2011. În vârstă de 39 de ani, a fost militar în cadrul Navy SEAL, una dintre cele mai mari trupe din Marina americană care acţionează în mod tradiţional în secret.
"Peste 500 de misiuni pentru care a primit 52 de decoraţii. Viaţa lui bate cele trei filme pe care le-a inspirat", a declarat Adrian Thiess.
În luna mai, la Bucureşti, Robert O'Neill va participa la o serie de conferinţe pe teme de leadership, educaţie, sport și inovaţie, prin intermediul cărora publicul român va putea vedea lumea din perspectiva unor eroi mondiali.
Alături de el, va veni şi Scott Moore, cel care a coordonat echipele din timpul unor acţiuni militare precum Desert Storm, Just Cause sau intervenţiile din Bosnia, Mogadishu şi Haiti.
"Conferința American Heroes va fi o ocazie unică în viață de a-i vedea și asculta pe unii dintre cei mai influenți și valoroși oameni ai timpurilor noastre, cei care scriu istorie. Aceștia vor ilustra prin exemple proprii cât de important este să iei cea mai bună decizie atunci când nu ai voie să greșești." – Bogdan Enoiu, Director General McCann WorldGroup România.
Primul eveniment din seria McCann/Thiess Conferences, intitulat AMERICAN HEROES, A Leadership Lesson, va avea loc în 28 mai, 2015, la Willbrook Platinum Business and Convention Center, Mahogany Court, de la ora 18:00.