Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a anunţat începerea urmăririi penale sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă a şoferului care luni, 4 aprilie, a provocat un accident rutier soldat cu moartea a cinci persoane şi rănirea alteia.
Potrivit primelor cercetări efectuate la faţa locului, pe fondul vitezei excesive și a deplasării pe contrasens, bărbatul în vârstă de 27 de ani a încercat să evite impactul cu o autoutilitară care circula regulamentar din sens opus, motiv pentru care a virat brusc stânga, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, pătrunzând direct într-o stație de autobuz unde a lovit un grup de persoane.
În urma impactului, cinci oameni au murit, iar o persoană a fost rănită.
Accident groaznic într-o staţie de autobuz din Brăila: Cinci persoane au murit
Şoferul a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ, și i-au fost recoltate probe biologice de sânge și urină, în vederea stabilirii alcoolemiei și/sau a consumului de substanțe cu efect halucinogen, a transmis Parchetul, neprecizând însă rezultatele acestui din urmă test.
Pe de altă parte, potrivit informațiilor furnizate Agerpres de directorul Spitalului Județean de Urgență, dr. Mihail Iugulescu, şoferul ar fi consumat droguri.
"A fost testat pentru alcoolemie și pentru droguri și a ieșit pozitiv la testarea pentru droguri. Noi în zona Brăila-Galați facem doar alcoolemie la noi în laborator, astfel încât probele pentru droguri vor fi trimise la București, la Institutul de Medicină Legală pentru toxicologie. La analizele care se fac cu bateria de teste UPU, testul pentru droguri a ieșit pozitiv pentru sânge și urină. Noi avem aici bandeletele care arată că testele sunt pozitive", a declarat dr. Iugulescu.