Incidentul a avut loc pe 4 aprilie, însă Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Arad a oferit informaţii abia miercuri, după ce imaginile filmate au fost distribuite în mediul online, relatează Agerpres.
"Ajunşi la faţa locului, poliţiştii au stabilit că, pe fondul unul conflict spontan, o femeie de 65 de ani, din Arad, ar fi accidentat o femeie de 35 de ani, din Arad. Victima a fost transportată la spital în vederea evaluării stării sale şi acordarea de îngrijri medicale. Cercetările sunt continuate de poliţiştii Secţiei 2 Micălaca, pentru clarificarea împrejurărilor în care a avut loc fapta şi luarea măsurilor legale care se impun, într-un dosar penal întocmit pentru săvârşirea infracţiunii de lovirea sau alte violenţe", transmit reprezentanții Inspectoratului Județean de Poliție (IPJ) Arad.
În imaginile publicate de presa locală se vede cum victima, după ce s-ar fi certat cu şoferiţa din cauza unui loc de parcare, se așează în faţa maşinii pentru a bloca plecarea acesteia până la sosirea poliţiştilor.
Şoferiţa nu a oprit însă şi a luat-o pe femeia cu care se certase pe capotă. Ulterior, ea a frânat brusc, iar femeia a căzut de pe capotă pe şosea, unde a fost abandonată.
Incidentul a fost filmat din unghiuri diferite de martori la scandal şi de camera de bord a unui autoturism aflat în trafic, mai arată sursa citată.