Conform presei locale, descoperirea macabră a fost făcută în noaptea de joi spre vineri, când un agent de pază a observat prezența suspectă a camionului staționat de mai mult timp în interiorul hub-ului logistic, scrie stiridiaspora.
Apropiindu-se de vehicul, agentul de pază a descoperit trupul neînsuflețit al șoferului român, în vârstă de 61 de ani, întins în cabină.
Deși paramedicii de la Crucea Casalese și echipajul de ambulanță au intervenit prompt, nu au putut face altceva decât să constate decesul bărbatului. Se pare că acesta a fost victima unei îmbolnăviri subite, iar autoritățile au fost chemate pentru identificarea și notificarea familiei sale.
Momentul exact al decesului este incert, deoarece camionul fusese oprit în interiorul zonei logistice de câteva ore înainte de descoperirea tragică, scrie cotidianul Il Cittadino.