Inițial, bărbatul a acroșat un alt autoturism, în momentul în care a încercat să-l depășească, după care a plecat de la locul accidentului. N-a reușit să ajungă departe pentru că, din cauza stării în care se afla, a ieșit de pe carosabil și a intrat frontal în soclul din beton al unui panou publicitar.
Bărbatul mirosea puternic a alcool și a fost testat de polițiști cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 1,53 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, potrivit Obiectiv de Suceava.
În urma verificărilor efectuate de polițiști în bazele de date, s-a constatat faptul că, bărbatul de 29 de ani nu posedă permis de conducere.
Bărbatul de 29 de ani a fost reținut pentru 24 de ore și încarcerat în arestul I.P.J. Suceava.