Alerta s-a dat în timpul nopții, după ce polițiștii de la secția rurală Cocorăştii Colţ au fost alertați că în apropierea localităţii Brazi arde un autoturism.
„Experienţa poliţiştilor care se aflau la cercetarea la faţa locului a condus la suspiciuni cu privire la cauza probabilă a incendiului, cercetările fiind extinse. Astfel, la scurt timp, a fost depistată persoana bănuită de comiterea faptei, ca fiind un tânăr de 21 de ani din comuna Bărcăneşti”, arată sursa citată, potrivit Agerpres.
Ulterior, oamenii legii au descoperit că în spatele gestului se ascunde, de fapt, O CRIMĂ.
În urma cercetărilor, s-a stabilit faptul că tânărul în cauză s-a deplasat împreună cu şoferul autoturismului respectiv pe raza judeţul Ilfov şi, în urma unui conflict spontan între cei doi, şoferul a fost înjunghiat de mai multe ori de pasager.
"Cadavrul conducătorului auto, de 31 de ani, a fost găsit abandonat într-o zonă împădurită din apropierea localităţii Snagov şi a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală, în vederea efectuării necropsiei”, menţionează IJP Prahova.
Surse judiciare au precizat pentru Agerpres că bărbatul înjunghiat era şofer Uber, iar agresorul era client. Momentan nu se cunoaşte de la ce a pornit conflictul între cele două părţi, spun sursele menţionate.
La acest moment, autorul se află în custodia poliţiei, în vederea stabilirii cu exactitate a situaţiei de fapt, urmând să fie luate măsurile legale în consecinţă. Ancheta este realizată de un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova, cu sprijinul poliţiştilor de la Serviciile de Investigaţii Criminale Prahova şi Ilfov.