Un şofer a fost călcat pe degetul mic de la un picior de maşina poliţistului care-l amendase anterior, pentru comiterea unei abateri la regimul circulaţiei pe drumurile publice.
Accidentul s-a produs în data de 7 septembrie 2022, în jurul orei 21.00, pe Drumul Naţional 12 C, în apropiere de localitatea Bicaz-Chei, acolo unde se află celebrul defileu cu acelaşi nume, unul dintre cele mai vizitate obiective turistice din judeţ.
Din primele cercetări efectuate de poliţişti a reieşit că un bărbat de 35 de ani, din Piatra Neamţ, a efectuat o depăşire neregulamentară, dar pe acel sector de drum se afla un echipaj de la Serviciul Rutier, astfel că şoferul a fost tras pe dreapta, pentru a fi sancţionat.
„După întocmirea procesului verbal de contravenţie, conducătorul auto s-ar fi deplasat la autospeciala de poliţie, condusă de un agent de poliţie, de 37 de ani, fiind surprins şi accidentat de aceasta, în condiţii ce vor fi stabilite în cursul cercetării penale“, a declarat subinspector Ramona Ciofu, purtător de cuvânt al IPJ Neamţ.