Wiko, un producător francez de smartphone-uri relativ necunoscut, s-a alăturat unei liste de telefoane ieftine fabricate în cea mai mare parte de rivali din China, scrie Financial Times.
Brandurile foarte cunoscute, precum Apple şi Samsung, se confruntă pe piaţa europeană cu o presiune tot mai mare din partea concurenţilor mai mici, arată datele Kantar Worldpanel ComTech.
Printre micii producători se află, însă, şi branduri cunoscute, precum Motorola, care şi-a revitalizat linia de smartphone-uri, precum şi companii ca Huawei şi Wiko.
Vânzările companiei chineze Huawei au crescut de peste două ori pe cele mai mari cinci pieţe din Europa de Vest, potrivit Kantar. Huawei are acum în regiune o cotă de piaţă de 3%, ajungând chir la 5% în Germania şi Spania.
Wiko a înregistrat, de asemenea, creştere puternică. Brandul are cele mai mari vânzări în Franţa, unde deţine 8% din piaţă, dar se extinde şi în restul Europei, inclusiv în Marea Britanie, unde nu este cunoscut.
"În Europa are loc o accelerare a trendului de fragmentare pe piaţa telefoanelor, odată cu accelerarea creşterii brandurilor mai mici. Cumpărătorii încep să-şi dea seama de costul real al telefoanelor şi caută alternative mai ieftine. Aceastră schimbare de comportament avantajează brandurile mai puţin cunoscute, precum Huawei şi Wiko, care pot oferi tehnologie competitivă la un preţ mult mai mic", a declarat Dominic Sunnebo, director de analiză la Kantar Worldpanel ComTech.
Android rămâne cel mai popular sistem de operare în Europa, cu 72,4% cotă de piaţă, urmat de cel al Apple, cu 17,5%, în timp ce platforma Windows a Microsoft deţine 8,4%.
În China, compania locală Xiaomi a vândut în aprilie mai multe telefoane ca Samsung pentru a doua lună, modelul Xiaomi RedMi fiind cel mai vândutr de pe piaţă. Cota de piaţă a Apple a scăzut în ultimul an, de la 23,7% la 17,5%, în pofida eforturilor grupului american de a-şi creşte vânzările.
Statele Unite sunt încă dominate de Samsung şi Apple, care au cote de piaţă aproape egale, de circa 34%, în urma creşterii puternice a grupului sud-coreean, arată datele Kantar. Windows a pierdut, însă, teren şi a ajuns la 4,7%, de la 5,4% în aceeaşi perioadă anul trecut.