"Slujba va începe la ora 15,00 în fața noii catedrale. Va fi o ceremonie foarte scurtă, pentru că tot ceea ce înseamnă oficierea celorlalte protocoale se va face la București. La noi va fi o slujbă foarte scurtă, urmată de introducerea sicriului în criptă", a declarat Caliopie Ichim.
Reprezentantul Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului a adăugat că înmormântarea în noua catedrală se poate desfășura fără probleme, iar toate pregătirile pentru eventualitatea decesului unui membru al Familiei Regale au fost făcute din timp.
"Noi suntem gata cu partea noastră de lucrări de mai bine de un an, mai sunt de făcut decorațiunile interioare, care sunt treaba Casei Regale. (...) Noi ne-am pregătit pentru un astfel de eveniment, scenariul îl avem pregătit de mai bine de jumătate de an, cu blocarea circulației, traseul pe care se va merge. Am discutat cu jandarmii, poliția, cu primăria. Totul este bine pus la punct", a precizat Caliopie Ichim.
Regina Ana va fi înmormântată pe 13 august în noua catedrală arhiepiscopală și regală de la Curtea de Argeș, a cărei construcție a început în anul 2009.