Acestei situații i s-a mai adăugat și un eveniment care a pus în lumină nefavorabilă guvernul și a amplificat incertitudinea populației. După vaccinarea simbolică a președintelui republicii, a premierului și a șefilor partidelor politice, peste 50 de miniștri, secretari de stat sau președinți de agenții, anulând programările făcute de Comisia Națională pentru Vaccinări, care a propus vaccinarea cu prioritate a cadrelor medicale și a persoanelor în vârstă, le-au luat locul, vaccinându-se prioritar doar pentru simplu fapt că sunt bine merituoși și, în paralel, o serie de programări de vaccinare a cadrelor medicale spitaliere au fost amânate sau suspendate la spitalele din teritoriu.
Situație revoltătoare în Grecia! Câțiva membri ai guvernului de la Atena s-au vaccinat sărind peste rând
Scandal politic în Grecia, după ce miniștri, secretari de stat și șefi de agenții s-au vaccinat peste rând împotriva noului coronavirus. Situația intervine în condițiile în care se așteaptă și o reprogramare a imunizării din cauza întârzierilor de livrare a serului Pfizer-BioNTech. Situația a devenit mai tensionată când ministrul sănătății a anunțat că Grecia, care nu a primit decât aproximativ 90.000 de doze de vaccin, trebuie să își reprogrameze vaccinările pentru următoarele luni, după ce Pfizer a anunțat că nu face față numărului mare de comenzi și, deci, va exista o întârziere a livrărilor, scrie RRA.