Germania a activat prima fază a planului de urgenţă destinat garantării aprovizionării cu gaze naturale, în contextul în care există ameninţarea opririi livrărilor ruseşti.
Anunțul a fost făcut de ministrul german al Economiei care a îndemnat populația și companiile să reducă consumul.
Ministrul german al Economiei, Robert Habeck a precizat că a luat această măsură după ce autorităţile de la Moscova au anunțat că vor adopta o lege care va impune plata în ruble pentru livrările de gaze naturale.
"Este vorba despre monitorizarea situației. Deci este o decizie preventivă sau de precauție pe care am luat-o. Este important să subliniem că securitatea aprovizionării este asigurată, că toate contractele sunt îndeplinite și că gazul și petrolul ajung în Germania conform planului", a declarat ministrul german al Economiei.
În cadrul planului de urgență, această fază de avertizare este prima dintre cele trei etape care pregătesc țara pentru un potențial șoc în privința aprovizionării. În etapa finală, guvernul ar urma să introducă raționalizarea gazului.
În același timp, sunt probleme mari pe lanţurile de aprovizionare în toată Europa, după sancţiunile impuse Rusiei. Uleiul nu prea se mai găsește în unele magazine, în timp ce muştarul aproape că a dispărut de pa rafturile magazinelor din Germania.