Apartamentele şi instituţiile nu au căldură deoarece Primăria nu a finalizat lucrările privind construirea de minicentrale termice de cartier. Este vorba despre clădirile prinse în programul municipalităţii privind transformarea punctelor termice din Galaţi în 24 de microcentrale. Acestea vor fi alimentate cu gaz şi vor produce agent termic pentru 6.000 de apartamente şi aproximativ 40 de instituţii.
”Sunt finalizate mai multe lucrări, altele sunt în curs de finalizare, se mai fac racorduri, se aşteaptă autorizaţii. Termenul de finalizare este jumătatea lunii decembrie, dar centralele vor porni treptat, în funcţie de cum se termină lucrările”, a declarat purtătorul de cuvânt al Primăriei Galaţi, Raluca Ardean.
Printre instituţiile care nu au încălzire sunt Instituţia Prefectului, Serviciul Public Comunitar Local pentru Evidenţa Persoanelor, Serviciul Public Comunitar pentru Eliberarea şi Evidenţa Paşapoartelor Simple, Serviciul Public Comunitar Permise Conducere şi Înmatriculare Auto, Serviciul Poliţiei Rutiere, Secţia 5 Poliţie, Facultatea de Medicină şi Farmacie, Casa Armatei, Colegiul Medicilor şi câteva cabinete medicale. Angajaţii acestor instituţii se încălzesc prin rotaţie cu aeroterme, deoarece instalaţii electrice sunt vechi şi nu suportă un consum crescut de electricitate.
Surse din cadrul acestor instituţii spun că, în majoritatea încăperilor, temperatura nu depăşeşte 15 grade Celsius, iar poliţiştii, funcţionarii, profesorii, studenţii şi medicii sunt nevoiţi să se îmbrace foarte gros, ceea ce îngreunează activităţile obişnuite.
Pornirea microcentralelor este aşteptată cu sufletul la gură şi de circa 15.000 de gălăţeni care locuiesc în blocurile prinse în programul municipalităţii. Cei care nu folosesc aeroterme pentru a se încălzi tremură de frig, în special pe parcursul nopţii când temperaturile sunt negative. Afectate sunt persoanele în vârstă cu pensii mici care fac economii.
„Blocul nostru face parte din zona unitară, iar aici Primăria Galaţi montează microcentrală. În cele 151 de garsoniere locuiesc peste 200 de oameni. Dintre aceştia 70, 80 sunt persoane vârstnice, care au pensii mici de 600 de lei şi nu îşi permit să stea cu radiatoare electrice. Au de plătit facturi lunare, de luat medicamente, aşa că preferă să stea în frig. Dorm săracii înfofoliţi câte două, trei rânduri de haine, în plăpumi groase. De exemplu, eu stau cu calorifer electric şi temperatura în cameră este de 16 grade. Acolo unde nu folosesc radiatoare, vă daţi seama e ca în congelator. Sperăm ca până pe 1 decembrie să se rezolve problema. Au venit de la firma de agze să facă racordul, dar ni s-a spus că mai durează, că trebuie făcut racordul cu ţeava principală”, a declarat Ionut Dărilă, administratorul unei asociaţii de proprietari din Galaţi.
În alte mii de locuinţe urmează să se instaleze centrale termice de apartament, pentru achiziţia cărora Primăria alocă un ajutor de câte 3.000 de lei. Şi aici sunt probleme deoarece din cei aproape 4.000 de solicitanţi, doar 1.543 au primit banii promişi de municipalitate.
În paralel, reprezentanţii autorităţilor locale încearcă să afle dacă în blocurile din Galaţi au rămas apartamente care nu au şi nu vor avea încălzire la iarnă.
„După cum se ştie, Primăria are în derulare trei proiecte. Primul este cel legat de acordarea ajutorului financiar pentru achziţionarea unui sistem alternativ de încălzire. Sunt 3.700 de cereri depuse, s-a intrat într-un ritm mai alert a acestor deconturi. Este vorba de identificarea persoanelor vulnerabile am spus noi, adică persoane care nu au beneficiat de ajutorul financiar al Primăriei dar care nici nu au alte surse de încălzire. Pentru a ne lămuri ce se întâmplă cu aceste persoane am luat legătura cu asociaţiile dar şi telefonic, cu proprietarii şi nu am identificat nici un posibil beneficiar până acum. Am luat legătura şi cu alte 301 asociaţii de proprietari şi am afişat, la asociaţii, informări legate de posibilitatea accesării ajutorului finaciar de 3.000 de lei de la Primări”, a spus Vergiliu Vals, director în cadrul Primăriei Galaţi.
Anul acesta, Primăria Galaţi a decis să închidă sistemul centralizat de termoficare, iar clienţii reţelei urbane au primit ajutoare de la bugetul local în valoare de 3.000 de lei pentru achiziţionarea de centrale termice, electrice, panouri radiante, calorifere ori boilere sau orice sistem alternativ de încălzire a locuinţei şi de producere a apei calde. În paralel, Primăria a cumpărat centrale pentru şcoli şi a demarat un proiect privind transformare punctelor termice din Galaţi în 24 de microcentrale de cartier alimentate cu gaz care vor produce agent termic pentru aproximativ 6.000 de apartamente şi zeci de instituţii, relatează Mediafax.