"Vom face o analiză profundă a relaţiilor UE cu Belarusul. Printre altele, ar putea fi adoptate măsuri împotriva persoanelor responsabile de violenţe, de arestări nejustificate şi de falsificarea rezultatelor scrutinului", avertizează Uniunea Europeană. Conform Mediafax, confruntări între activişti ai opoziţiei şi agenţi ai forţelor de ordine au avut loc duminică şi luni în centrul capitalei Belarusului. Un protestatar a murit, iar alte sute de persoane, inclusiv agenţi de poliţie, au fost rănite.
Opoziţia din Belarus contestă realegerea în funcţie a preşedintelui Aleksandr Lukaşenko, acuzând că scrutinul prezidenţial a fost fraudat. Comisia Electorală Centrală a anunţat că Aleksandr Lukaşenko a obţinut 80,23% din voturi în scrutinul prezidenţial desfăşurat duminică, iar principala sa adversară, Svetlana Tihanovskaia, 9,9%.