Polițiștii timișoreni de la Secția 4 au fost anunțați, astăzi, de faptul că a fost găsită spânzurată în imobilul cu numărul 2 de pe strada Nicolae Table o femeie. Ajunși la fața locului, agenții au constata că persoana moartă din apartament este Andreia Stoia, în vârstă de 35 de ani, notar public, scrie evz.ro.
Anchetatorii au găsit lângă trupul neînsuflețit un mesaj scris pe o coală de hârtie: “Iartă-mă, nu mai pot să lupt cu zgomotul. Mi-e tare frig deşi nu e noiembrie. Iartă-mă”. Trupul neînsuflețit a fost preluat de medicii legiști, pentru necropsie. O echipă de criminalişti de la Poliţia Timiş a deschis o anchetă pentru a stabili circumstanțele în care a avut loc suicidul.