Federaţia “Solidaritatea Sanitară” din România solicită, luni, ”o reformă urgentă a sistemului de sănătate”, centrată pe următoarele puncte:
- Regândirea sistemului malpraxis. În acest sens Federaţia „Solidaritatea Sanitară” solicită:
a. Înlocuirea sistemului malpraxis cu despăgubirea pacienţilor pentru prejudicii.
b. Introducerea corpului profesional al experţilor în medicină, ca organism autonom, ce-şi desfăşoară activitatea în relaţie cu instanţele şi cu instituţiile responsabile de despăgubirea pacienţilor pentru prejudicii.
Sindicaliştii precizează că aceste solicitări sunt adresate în mod consecvent de peste un deceniu.
- Introducerea profesiei de etician/bioetician în spitalele publice.
”Date fiind numeroasele dezbateri publice pe tema unor eventuale eşecuri în respectare eticii medicale şi deontologiei profesionale, există o evidentă nevoie de expertiză obiectivă în domeniu. Aceşti profesionişti trebuie recrutaţi din rândul altor categorii profesionale decât medicii (cum ar fi absolvenţii de drept, filozofie, antropologie ş.a. specializaţi în etică/bioetică). Eticienii trebuie să aibă ca responsabilităţi coordonarea activităţii Consiliului etic, participarea la comisiile aferente procedurilor aplicabile în condiţii speciale, furnizarea consilierii necesare profesioniştilor din sănătate în toate problemele de natură etică, respectiv supravegherea respectării acestor principii în tratarea şi îngrijirea pacienţilor”, au transmis sindicaliştii.
- Crearea procedurilor etice aplicabile în cazul deficitului de resurse vitale raportat la numărul de pacienţi care au nevoie de ele (procedură raţională de alocarea a resurselor vitale deficitare).
- Introducerea unor instituţii adaptate realităţilor actuale, cum ar fi testamentul corporal. Solicitarea, prezentată anterior sub forma instrucţiunilor de sănătate, este menită să permită cetăţenilor cine să decidă în privinţa sănătăţii lor atunci când ei n-o pot face, şi să faciliteze posibilitatea personalului medical de-a identifica persoanele abilitate să decidă.
”Considerăm că, în absenţa introducerii rapide a acestor sisteme menite să crească garanţiile acordate populaţiei, restabilirea încrederii cetăţenilor în sistemul public de sănătate va deveni o sarcină imposibilă, ce va avea consecinţe negative atât asupra pacienţilor cât şi asupra angajaţilor din sănătate”, au mai transmis sindicalişltii.
Doi medici din Secţia ATI a Spitalului Sfântul Pantelimon sunt acuzaţi de omor calificat cu premeditare, după decesul unui pacient de 54 de ani căruia i-a fost scăzută doza de noradrenalită. Decizia medicală a iscat o adevărată dezbatere în rândul medicilor de diferite specializări şi a ridicat discuţii cu privire la necesitatea unui corp al experţilor care să se pronunţe în astfel de cazuri.