Ministrul este acuzat de săvârșirea infracțiunii de abuz in serviciu, faptă pentru care acesta riscă o pedeapsă de până la 7 ani de închisoare.
"Cerem ca ministrul Justiţiei să fie sancţionat pentru un nou abuz la adresa personalului din penitenciar. Am tot încercat să dialogăm cu dânsul timp de un an. Iată că a trecut la faza în care încalcă legea cu bună ştiinţă. Suntem deja la a doua plângere penală la adresa ministrului Justiţiei. De această dată, cerem Parchetului să investigheze că, printr-un ordin aprobat de ministrul Justiţiei, practic, angajaţii din penitenciare pierd peste jumpătate din orele suplimentare pe care ar trebui să le aibă la plată", a spus Sorin Dumitraşcu, președinte FSAN, la Realitatea TV.