Trei federaţii sindicale din sistemul de învăţământ au depus luni, 6 decembrie, la registratura Guvernului petiţii semnate de 163.813 de angajaţi din sector în care aceştia solicită majorarea salariilor tuturor angajaţilor din sistem. Aceleași documente au fost depuse și la grupurile parlamentare ale partidelor politice și minorităților naționale din Parlament.
Aceste petiții sunt cadoul de Moș Nicolae din partea angajaților din învățământ pentru Guvernul României, transmit sindicaliștii.
Cele trei federații transmit că „este momentul oportun ca educația să fie în mod real o prioritate pentru întreaga clasă politică, iar această prioritate să fie reflectată, în primul rând, de procentul din P.I.B. alocat învățământului prin Legea bugetului de stat pe anul 2022”.
Este vorba de membrii Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI), Federaţiei Sindicatelor din Educaţie (FSE) "Spiru Haret" şi Federaţiei Naţionale Sindicale "Alma Mater".
„Vrem salarii decente în educație!
Federația Sindicatelor Libere din Învățământ, Federația Sindicatelor din Educație „SPIRU HARET” și Federația Națională Sindicală „ALMA MATER” – federații sindicale reprezentative la nivel de sector de activitate învățământ preuniversitar, învățământ superior și cercetare – au depus astăzi, 6 decembrie 2021, la registratura Guvenului României, petițiile semnate de 163.813 salariați din învățământ, din care:
un număr de 113.443 provin de la membrii Federației Sindicatelor Libere din Învățământ
45.504 de la membrii Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”
4866 de la cei ai Federației Naționale Sindicale „ALMA MATER”.
Prin aceste semnături salariații își exprimă nemulțumirile față de nivelul de salarizare din sistem, situat în pătrimea inferioară a grilelor de salarizare.
Aceste petiții sunt cadoul de Moș Nicolae din partea angajaților din învățământ pentru Guvernul României.
Am ales această zi pentru a trage un semnal de alarmă față de salarizarea nemotivantă, care a generat exodul personalului calificat și a condus la îmbătrânirea corpului profesoral, transformând cariera didactică într-una neatractivă pentru tinerii cu vocație.
Semnatarii petițiilor, ca și ceilalți salariați din sistemul educațional românesc, solicită, de asemenea, Guvernului României:
majorarea salariilor în cel mai scurt timp și aplicarea integrală a Legii-cadru nr. 153/2017 pentru toți angajații din învățământ, începând cu data de 1 ianuarie 2022.
Totodată, în condițiile elaborării unei noi legi a salarizării, cer ca, la stabilirea grilelor de salarizare pentru personalul din învățământ, principiul de bază să fie acela că salariul profesorului debutant trebuie să reprezinte o pătrime din indemnizația Președintelui României”, au transmis cele trei federații sindicale.