Relația dintre Simona Halep și Radu Barbu a fost unul dintre capetele de afiș ale săptămânii trecute, după ce au fost surprinși împreună în vacanța din Italia. Au apărut noi vești despre planurile celor doi.
Ambii întârzie să apară cu vreo declarație lămuritoare cu privire la relația pe care o au, dar noutățile nu întârzie să apară. Abia reveniți de la Portofino, Simona Halep și Radu Barbu și-au făcut deja planuri pentru noua vacanță. Potrivit Libertatea, liderul clasamentului WTA și presupusul său iubit și-au pus la cale deja un sejur la hotelul din Poiana Brașov pe care Simona Halep l-a cumpărat la începutul aceastei toamne.
Va fi prima vacanță a Simonei la proprietatea pentru care a plătit două milioane de euro.
Radu Marian Barbu are 34 de ani, este originar din Piteşti şi a avut o scurtă carieră în tenis, fără rezultate importante. Cel mai bun loc în clasamentul mondial a fost 1.151, în 2004, iar totalul câştigurilor sale s-a ridicat la modesta sumă de 3.217 dolari.
Partenerul Simonei Halep este bun prieten cu Adrian Ungur, cu care a jucat la dublu, şi, potrivit profilului său de Facebook a studiat în Statele Unite, la Texas Christian University. În prezent, antrenează mai mulţi copii, cărora le îndrumă primii paşi în tenis, potrivit Digisport.ro.