”Cred că eu sunt principalul protestatar, fiindcă eu însămi protestez pentru faptul că vocea pensionarilor mulţumiţi nu se aude. Iar vocea pensionarilor mulţumiţi să ştiţi că este foarte puternică fiindcă indiferent dacă avem pensionari care, datorită recalculării pensiilor avem o creştere a cuantumului acestuia sau avem situaţii în care se menţine cuantumul în plată fiindcă nicio pensie nu scade. (...) Este despre echitate în interiorul sistemului public de pensii şi da, vocea pensionarilor mulţumiţi trebuie să se audă şi ea, altfel eu însămi voi protesta”, a declarat Simona Bucura – Oprescu într-o emisiune TV, citată de news.ro.
Dacă am avut erori, le îndreptăm. Putem revizui deciziile de recalculare a pensiilor atât din oficiu, cât şi în baza solicitării pensionarului
Simona Bucura – Oprescu a mai precizat că au fost erori în deciziile de recalculare a pensiilor, atunci acestea vor fi îndreptate.
"Dacă există şi erori, colegii mei spuneau joi că 0,025%, colegii noştri de la Casa Naţională de Pensii Publice, 0,025% din numărul deciziilor de recalculare sunt decizii care au avut erori. Dacă am avut erori, le îndreptăm. Avem în mod clar stipulat în lege că putem revizui deciziile de recalculare atât din oficiu, cât şi în baza solicitării pensionarului. Important este că am reuşit să facem atât de mult bine pentru români, să venim cu o lege bună, să eliminăm 9,4%, să asigurăm o creştere sustenabilă a pensiilor şi da, nu în ultimul rând în 2024, datorită majorării din ianuarie şi datorită recalculării, 1. toţi pensionarii au beneficiat de creşteri, iar în medie creşterea este de 40%”, a explicat ministrul Muncii.