Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a respins cererea lui Silvestru Şoşoacă de ridicare a controlului judiciar în dosarul în care este suspectat de uz de fals şi fals în declaraţii şi care vizează strângerea de semnături pentru depunerea candidaturii la alegerile europarlamentare. Decizia instanţei este definitivă.
”În acest context, în data de 9 aprilie 2024, deputatul în cauză a solicitat, atât direct, cât şi prin intermediul unor persoane de încredere, mobilizarea în regim de urgenţă a câtorva zeci de persoane la sediul central al formaţiunii politice în scopul completării listelor de susţinători necesare depunerii candidaturii independente, prin consemnarea în cuprinsul listelor a datelor reale ale unor cetăţeni, copiate din alte liste de susţinători completate anterior de membrii formaţiunii, demers urmat de falsificarea semnăturilor respectivelor persoane. În acelaşi scop, liderul formaţiunii politice a transmis mesaje vocale pe grupurile de comunicare, iar în situaţiile în care anumite persoane au refuzat să se conformeze, acesta le-a contactat direct punându-le în vedere să se deplaseze la sediul organizaţiei în scopul arătat”, afirmau procurorii.
Ca urmare, în cursul zilei de 9 aprilie, la sediul formaţiunii s-au strâns aproximativ 50 de persoane, unele dintre acestea rămânând şi pe timpul nopţii, activităţile continuând şi pe tot parcursul zilei de 10 aprilie.
”Pentru a-şi conspira identitatea şi activităţile ilicite, persoanele implicate în procesul de falsificare efectivă a listelor au inserat în spaţiile dedicate datelor de identificare ale celor care au întocmit listele, datele unor persoane reale, dar fără legătură cu demersul arătat, cărora le-au falsificat semnăturile. Totodată, în condiţiile în care semnăturile falsificate nu erau suficiente pentru a permite depunerea candidaturii independente, reprezentanţii formaţiunii politice au procedat la fotocopierea listelor falsificate anterior, în vederea atingerii pragului de 100.000 de susţinători”, adăugau anchetatorii.
Potrivit acestora, ca urmare a activităţilor, membrii formaţiunii politice au finalizat activitatea de pregătire şi îndosariere a listelor de semnături, aceasta fiindu-i transmisă persoanei care urma să-şi depună candidatura şi care s-a deplasat la Biroul Electoral Central, depunându-şi candidatura. În 11 aprilie, reprezentanţii Biroului Electoral Central au confirmat oficial acceptarea candidaturii.
În acest dosar, a fost dus la audieri, miercuri, Silvestru Şoşoacă, soţul senatorului Diana Şoşoacă.
Liderul AUR, George Simion, a scris pe Facebook: ”Atenţie! Vor să scoată AUR din listele electorale. Disperarea sistemului e maximă”.
”A început!!! Zeci de apropiaţi de-ai mei şi membri din echipa de campanie sunt citaţi ca martori pentru azi şi zilele următoare şi puşi să dea declaraţii despre mine!”, a adăugat el, într-un comentariu.