Cei doi veniseră la clinică pentru că nu reușeau să conceapă un copil și doreau să afle mai multe despre procesul de fertilizare în vitro. După ce a realizat mai multe teste ADN de rutină, medicul a descoperit că cei doi sunt gemeni biologici.
La început, doctorul a crezut că sunt doar apropiați, probabil veri de gradul întâi. "Însă când am privit mostrele de ADN mai de aproape, am observat că erau mult prea multe asemănări. Astfel mi-am dat seamă că cei doi sunt gemeni", a povestit bărbatul.
La următoarea întâlnire, a trebuit să le dea vestea dureroasă.
"Soțul a spus că multe persoane au remarcat că el și soția au aceeași zi de naștere, că arată la fel, însă totul a fost pus pe seamă unei coincidențe.", a continuat medicul.
Se pare că părinții biologici ai cuplului muriseră într-un accident când gemenii erau mici. Niciun alt membru al familiei nu a dorit să îi adopte, așa că au fost luați în grijă statului și au fost adoptați de familii separate. Din cauza unei erori de completare, nicio familie nu a știut că micuțul pe care îl adopta are un geamăn.
Cei doi s-au întâlnit la facultate și au început să se apropie datorită similarităților din trecut și, bineînțeles, pe bază ADN-ului.
Gemenii urmează să ia o decizie cu privire la relație.
Sursă: girly.ro