În plus, sucul de sfeclă roşie reduce presiunea arterială, micsorand riscul de boli de inima şi atac cerebral, arată un studiu recent.
Un studiu al Universităţii Queen Mary din Londra a arătat că persoanele care beau zilnic câte un pahar de suc de sfeclă roşie au tensiunea mai mică decât cele care nu recurg la acest „tratament”. Schimbarea se vede după numai un pahar, efectul fiind aproape imediat. Cercetătorii au pus acest efect pe seama nitratului. În cadrul studiului, pacienţilor li s-au administrat ba tablete de nitraţi, ba suc de sfeclă roşie, observându-se un efect similar în ambele cazuri, respectiv scăderea tensiunii arteriale.
Sursa: bzi.ro