În anul 2013, prin acțiunea concertată a unor persoane cu funcții publice, părți din Insula Belina și Brațul Pavel (cu suprafață de 278,78 ha, respectiv 45 ha), situate în albia minoră a Dunării, au trecut ilegal din proprietatea statului în proprietatea județului Teleorman și în administrarea Consiliului Județean Teleorman, pentru ca, doar la câteva zile, să fie închiriate tot ilegal unei firme private. Pentru realizarea transferului de proprietate a fost adoptată H.G. 943/2013, act cu caracter individual prin care au fost încălcate o serie de dispoziții legale, se arată în comunicatul DNA.
”Fiind situate în albia minoră a Dunării, Insula Belina și Brațul Pavel fac parte din domeniul public al statului prin efectul legii și al Constituției, prin urmare nu puteau fi trecute în proprietatea vreunui consiliu județean prin hotărâre de guvern, ci doar prin lege.
Concret, în perioada 23 septembrie 2013 – decembrie 2013, în calitate de secretar de stat, inculpata Shhaideh Sevil a iniţiat, a fundamentat, a introdus pe circuitul de avizare şi a prezentat guvernului pentru aprobare un proiect de hotărâre de guvern (ce se va numi H.G. 943/2013), precum și nota de fundamentare pe care a semnat-o, în calitate de iniţiator. Pe baza acestor acte s-a aprobat transmiterea unor părţi din Insula Belina şi Braţul Pavel către domeniul public al judeţului Teleorman şi în administrarea Consiliului Judeţean Teleorman. Aceasta, în condițiile în care inculpata cunoștea că în acest mod întocmeşte acte care încalcă o serie de dispoziţii legale, respectiv:
- art. 136 alin. 3 din Constituţia României,
- art. 3 din Legea apelor 107/1996,
- art. 3 alin. 2 din Legea 213/1998 privind bunurile proprietate publică,
- anexa 2 din O.U.G. 107/2002 privind înfiinţarea Administraţiei Naţionale "Apele Române",
- art. 38 alin. 2, alin. 3, art. 30 alin. 2 şi art. 77 din Legea 24/2000
- art. 860 alin. 3) teza întâi din Codul civil
Mai mult, Ministerul Finanţelor Publice şi Ministerul Justiţiei formulaseră observaţii pe parcursul circuitului de avizare prin care semnalau că există aspecte de nelegalitate în ceea ce privește transferul, aspecte ce au fost ignorate.
La rândul său, în aceeași perioadă, directorul de la acea vreme al M.D.R.A.P. - Direcţia Juridică, Relaţia cu Parlamentul şi Relaţii Internaţionale, a ajutat la fapta prevăzută de legea penală reţinută în sarcina inculpatei Sevil Shhaideh”, se mai precizează în document.