Jucătoarea americancă a anunțat, vineri dimineață, că a decis să nu joace la ediția din 2018 a Australian Open.
Sportiva a explicat că și-a dat seamă că nu este la nivelul la care și-ar fi dorit să fie, motiv pentru care a decis să își amâne revenirea în competițiile oficiale.
"După ce am evoluat în primul meci după naștere am realizat că, deși sunt foarte aproape, nu sunt la nivelul la care îmi doream să ajung. Antrenorul și cei din echipă mi-au spus să merg la turnee doar atunci când voi fi pregătită să merg până la capăt.
Acestea fiind spuse, am decis să nu evoluez la Australian Open în acest an. Amintirea turneului de anul trecut este una care va rămâne cu mine și cu fiică mea, Olympia, și abia aștept să revin în Australia. Sunt recunoscătoare pentru sprijinul și înțelegerea fanilor și a tuturor celor de la Australian Open", a transmis Serena prin intermediul unui comunicat.
Cea mai mică dintre surorile Williams este campioană en-titre de la Australian Open, ea câștigând titlul anul trecut în timp ce era însărcinată.