La audierile din Parlament, Septimius Pârvu - expert în bună guvernare și procese electorale în cadrul Expert Forum - a constatat o insistență nefirească pe ideea că alegerile ar fi fost fraudate, deși invitații au susținut contrariul.
”Noi am avut o misiune de observare a alegerilor - campania "Fiecare vot contează". Campania a început încă din 2016, dar noi, la EFOR, observăm de mai mult timp alegerile.
Avem o imagine destul de bună asupra a ceea ce s-a întâmplat anul acesta, atat în ziua alegerilor, cât și în alte momente ale procesului electoral, pentru ca am avut 1.200 de observatori, inclusiv în secțiile din străinătate - peste 100 - și, practic, am acoperit circa 3.000 de secții.
Miercuri, în comisie, am prezentat datele pe care le-au adunat din secții observatorii noștri, cu ajutorul unei aplicații - "Monitorizare vot". Noi încercăm să arătam pe cifre ce s-a întâmplat în secții, adică nu ne dăm doar cu părerea despre ce ar trebui să fie.
Nouă ne e foarte dificil să spunem că au fost fraude, neavând observatori din toate secțiile, neavând date din toate secțiile. Dar, din perspectiva noastră, nu există niciun indiciu că ar fi existat o intenție sistematică de a modifica rezultatele, a declarat Septimius Pârvu pentru ziare.com.
Acesta a mai spus că fiind mai multe partide, există și mai multe poziții în această comisie. USR a cerut, miercuri, inclusiv desființarea acestei comisii, pentru că până acum toate instituțiile și cei invitați au comunicat faptul că nu cred că există frauda. ”Pare mai degrabă o vânatoare de vrăjitoare. Comisia vrea să găsească frauda acolo nu este, acesta fiind scopul ei. Mi s-a părut că se insistă oarecum sistematic în ideea de a se obține că a fost fraudă. Dar dacă toată lumea zice că nu a fost fraudă, e un pic ciudat să continui cu aceeași placă.”, este de părere expertul EFOR.