„Sediul Zerlendi al Institutului de Pneumoftiziologie 'Marius Nasta' are clădiri extrem de vechi, având peste 100 de ani, situaţie pe care am semnalat-o în repetate rânduri. Renovarea sediului presupune lucrări de consolidare, care efectuate ar duce la un cost extrem de mare al renovării. Demersurile pe care le-am iniţiat până în prezent au dus la aprobarea de către Ministerul Sănătăţii a construirii unei clădiri noi, prin aprobarea studiului de prefezabilitate. Aşa cum se ştie şi am precizat de mai multe ori, condiţiile de cazare oferite în secţia Zerlendi nu sunt proprii unui spital funcţional în anul 2020, aşa că împreună cu Ministerul Sănătăţii şi Direcţia de Sănătate Publică s-a decis că închiderea sediului Zerlendi este cea mai bună opţiune pentru protecţia pacienţilor şi a salariaţilor institutului", se arată într-o informare a unităţii medicale semnată de managerul Beatrice Mahler.
Astfel, de miercuri, 140 de paturi - jumătate destinată pacientului cu afecţiuni pneumologice şi jumătate pacientului cu tuberculoză - sunt cu activitatea suspendată.
Managerul spitalului spune că în Institut se vor face eforturi suplimentare pentru ca minusul de paturi din cauza închiderii secţiei Zerlendi să afecteze cât mai puţin tratamentul oferit pacienţilor cu afecţiuni respiratorii care sunt diagnosticaţi, trataţi şi monitorizaţi în această unitate medicală.
„Situaţia închiderii secţiei Zerlendi s-a discutat ieri (n.r. - marţi) cu domnul ministru al Sănătăţii, Nelu Tătaru, care ne-a precizat că se va implica în găsirea de soluţii pentru rezolvarea acestei situaţii şi că problematica pacientului cu afecţiuni respiratorii va fi prioritară pentru Ministerului Sănătăţii, mai ales în contextul pandemiei de COVID care lasă sechele asupra funcţiei pulmonare, iar aceşti pacienţi vor avea nevoie de reevaluare pneumologică", se mai scrie în comunicat.