Pearl Cantrell, ajunsă la 105, este ferm convinsă că baconul a ajutat-o să-și prelungească viața. ”Îl mănânc zilnic și nu mă simt nici pe jumătate atât de bătrână pe cât sunt”, a spus Cantrell, care trăiește în Texas și are șapte copii. Jeanne Calment, care a murit în 1997 la 122 de ani, a mers cu bicicleta până la o sută de ani și a fumat până la 117, potrivit The New York Times.
Însă nu doar mișcarea a ajutat-o să reziste atât de multă vreme, ci și uleiul de măsline, pe care-l folosea pentru corp și mâncare, vinul de porto și un kilogram de ciocolată de săptămână, conform doctorulzilei.ro.
La cei 109 ani ai săi, Helen Reichert susține că secretul longevității sale este lupta cu stresul, după un infarct, apelul de treziere din viața prea haotică pe care o avea. În plus, femeia nu s-a abținut nicio secundă de la ceea ce a poftit: trufe de ciocolată și bere Budwiser.
Peggy McAlpine, a stabilit un record când, la 99 ani, a deventit cea mai vârstnică femeie care a zburat cu parapanta, iar la 104 ani a repetat experiența lansându-se de pe un vârful unui munte din Cipru, acolo unde locuiește, deși era într-un scaun cu rotile. Sporturile extreme precum bungee jumping, pe care l-a încercat când avea 80 de ani, crede ea, au menținut-o vie și sănătoasă.
Pentru Louis Charpentier (100 de ani) hobby-urile au reprezentat scânteia vieții. E pasionat de sculptura în lemn și spumă, dar admite că face exerciții fizice și mănâncă ca o rândunică.