Cătălin Scărlătescu, unul dintre cei mai talentați și îndrăgiți bucătari de la noi, este un iubitor al mâncării și este într-o continuă călătorie de explorare a tot felul de rețete. Celebrul chef are un secret în privința preparării ciorbei, dacă îți dorești să îți iasă delicioasă și savuroasă. Ciorba este un preparat recomandat de medici, mai ales datorită faptului că hidratează organismul și oferă esențialul de vitamine și minerale, în funcție de legumele pe care alegi să le folosești.
Secretul lui chef Cătălin Scărlătescu pentru o ciorbă delicioasă
Este de notoritetate faptul că, pe lângă modul de preparare a rețetelor sale, Cătălin Scărlătescu acordă o atenție deosebită și alegerii ingredientelor. Faimosul bucătar este de părere că ingredientele proaspete și de calitate sunt esențiale pentru un rezultat excelent.
Așadar, pentru ca ciorba să iasă bună și cei dragi să aibă un zâmbet larg pe față după ce se ridică de la masă, chef Cătălin Scărlătescu spune că, indiferent de rețete pe care o urmezi, apa pentru fiert este foarte importantă pentru ca preparatul să iasă ca la carte. Potrivit spuselor celebrului bucătar, apa pentru ciorbă trebuie să stea cel puțin 24 de ore în oală, înainte de a fierbe. Totodată, un alt truc al lui Cătălin Scărlătescu este că fierbe carnea în funcție de tipul acesteia.
"Primul secret e cum îți alegi apa cu care faci ciorba. Nu v-a trecut niciodată prin cap să lăsați apa din care facem ciorbă cel puțin 24 de ore să stea. De ce florarii pun tot timpul apă stătută la flori? Pentur că mai zboară din clor. Și pe urmă sunt multe alte secrete. Important e cum alegi ingredientele. Carnea se fierbe în funcție de tipul cumpărat și aici trebuie să știi să cumperi materia primă, iar eu sunt campion mondial la așa ceva", a spus chef Cătălin Scărlătescu, citat de DivaHair.