Şeful diplomaţiei americane se va opri luni la Bruxelles unde va purta discuţii despre Iran şi alte chestiuni cu oficialii europeni, după care se va îndrepta spre oraşul rus Soci de la Marea Neagră, a declarat un oficial SUA sub protecţia anonimatului.
În cursul vizitei sale în Rusia, prima de la preluarea funcţiei de secretar de Stat, Pompeo va reitera preocupările Washingtonului în legătură cu rolul Moscovei în Venezuela şi Siria, încălcarea unor prevederi ale Tratatului Forţelor Nucleare Intermediare (INF), cât şi privind ingerinţele ruse în alegerile din SUA, informează Mediafax.
Mike Pompeo, la Budapesta: "Nu-l putem lăsa pe Putin să se apropie..."
Statele Unite trebuie să fie mai angajate în Europa Centrală, regiune de care s-au îndepărtat şi acest gol a fost între timp umplut de alţi competitori, a declarat recent la Budapesta secretarul american de stat Mike Pompeo.
Referindu-se la situaţia din Ucraina, el a apreciat că Statele Unite nu trebuie să-l lase pe preşedintele rus Vladimir Putin ''să creeze diviziuni între prietenii noştri şi NATO''.
''Nu-l putem lăsa pe (Vladimir) Putin să ne separe de prietenii noştri'', a afirmat Pompeo la o conferinţă de presă comună cu omologul său ungar Peter Szijjarto.
Şeful diplomaţiei americane a atenţionat de asemenea că Washingtonul ''priveşte cu preocupare cum China încearcă să se instaleze în Europa'', făcând astfel referire şi la afacerile companiei chineze Huawei, acuzată de serviciile secrete americane că desfăşoară operaţiuni de spionaj şi care intenţionează să-şi creeze un centru logistic în Ungaria.