Această dietă, extrem de uşor de urmat, permite doar consumul de legume colorate în purpuriu, albastru şi violet - cum ar fi cartofii, conopida şi morcovii mov-, precum şi de fructe violet, precum afinele, informează dailymail.co.uk.
Unul dintre motivele pentru care această dietă a devenit atât de populară este acela că fructele şi legumele purpurii conţin antocianină, un puternic antioxidant care protejează celulele şi ar putea preveni cancerul. Se crede, de asemenea, că antocianinele au efecte antiîmbătrânire şi previn bolile cardiovasculare prin efectele lor anticoagulante.
Una dintre vedetele din Statele Unite care urmează dieta "purpurie" este Mariah Carey, în vârstă de 44 de ani. Cântăreaţa a început să consume alimente de această culoare pentru a slăbi după naştere.
"Vedeta (Mariah Carey, n.r.) a adoptat o nouă dietă: trei zile pe săptămână consumă alimente purpurii, cum ar fi prune, struguri şi vinete, şi este deja încântată de rezultate", se spune în revista americană Star.
Conform surselor citate, această dietă duce la îmbunătăţirea sănătăţii inimii, previne cancerul şi energizează organismul.
Prunele, de exemplu, conţin vitamina C şi fibre, iar cartofii mov sunt bogaţi în potasiu, fier şi conţin acelaşi nivel de antioxidanţi ca napii.
Afinele, pe care nutriţionistul James Duigan le descrie drept "superalimentele pe care ar trebui să le consumăm mai des", sunt o sursă eficientă de antioxidanţi şi contribuie la combaterea artritei, a problemelor cu memoria asociate cu vârsta şi a dificultăţilor de vedere.
De asemenea, afinele reglează nivelul de zaharuri din sânge deoarece au un indice glicemic scăzut". "Consumul regulat de afine contribuie la scăderea nivelului de grăsime din sânge, reduce nivelul de colesterol şi scade tensiunea arterială. Studiile au arătat, de asemenea, că afinele reduc grăsimea de la nivelul abdomenului", a afirmat James Duigan.
Dieta se bazează, de asemenea, pe consumul de cartofi mov, bogaţi în antocianine şi provitamina A, care controlează nivelul glicemiei, sau de conopidă mov, cunoscută pentru conţinutul bogat în antioxidanţi care combat cancerul.
Pe de altă parte, nutriţioniştii recomandă consumarea unui "curcubeu" de fructe şi legume zilnic.
"Consumul exclusiv de alimente purpurii nu este recomandat deoarece reprezintă, în general, o dietă dezechilibrată, dar în orice caz, includeţi în alimentaţie fructe şi legume purpurii de câte ori aveţi ocazia - ideal în fiecare zi - pentru a beneficia de aceşti nutrienţi benefici", a declarat Elouise Bauskis, expert în nutriţie şi diete naturiste.