Cozmin Guşă analizează într-o declaraţie pentru stiripesurse.ro această tendinţă de intrare a jurnaliştilor în politică:
"Poate ce o să spun o să șocheze. Din experiența mea politică și de presă - și cred că le-am avut pe amândouă la vârf -, este nevoie mai mult decât oricând de jurnaliști cu experiență și informații în parlament. Nu e loc de marea majoritate dintre ei în partea de administrație, pentru că aici trebuie să ai o experiență profesională la vârf pe domeniul de specialitate, care nu poate să fie jurnalismul. Însă având în vedere bagajul de informații, posibilitatea unui jurnalist de a se informa,de a vorbi, curajul unui jurnalist, pentru că meseria de jurnalist înseamnă și curaj, toate astea sunt necesare în Parlamentul României ca să îl revigorăm. Iar dacă mai punem la asta și faptul că mai sunt în România și jurnaliști cu principii, care nu se vând (din păcate sunt și mulți jurnaliști care se vând), prezența unora din această categorie ar fi mai mult decât necesară. Fără să dau nume, eu încurajez jurnaliștii să se implice și încurajez și partidele. Sunt și jurnaliști de treabă, o să vedeți în curând și pe lista altor partide jurnaliști care se duc acolo să realizeze o treabă, cu o anumită dificultate la început, pentru că schimbă domeniul. Dar repet: în plan parlamentar, asta chiar poate să fie ceva folositor pentru viața parlamentară de la noi", spune Cozmin Guşă.
"Mai rău este atunci când un jurnalist este pus pe listă doar ca să i se cumpere bunăvoința sau în urma unei tranzacții. Asta nu e ceva sănătos. Dar dacă un jurnalist merge din convingere, pentru că vrea să se implice, ăsta e un lucru mai mult decât necesar, pentru că Parlamentul e un joc dur, nu doar în România. Uitați-vă de la Marea Britanie până în Rusia în ce fel este lupta politică, lupta parlamentară și cred că mult mai mare folos au partidele de la niște oameni care vin în plus și cu notorietate și cu relații și cu public. Orice jurnalist care merge în politică merge deja cu oameni care îl simpatizează și îl cunosc. Așa ceva partidele nu au. Sigur, mergând în politică, riscă să-i și dezamăgească pe o parte dintre cei care îl susțin, dar totuși rămâne cu un bagaj. Așa-i orice jurnalist. Dacă vorbim despre Rareș Bogdan, Mihai Gâdea, Victor Ciutacu, avem deja milioane de oameni care-i simpatizează. Deocamdată nu se pune problema ca unul dintre cei trei să facă politică. Dar vă dați seama cât de important ar fi pentru niște partide care s-ar si potrivi cu jurnaliştii respectivi să poată să-i şi atragă", a mai declarat Cozmin Guşă pentru stiripesurse.ro.